"Mulţumire la băieţi, ca toţi să rămână satisfăcuţi". Ce târg le-a propus un lucrător CFM poliţiştilor VIDEO
Nu se prezenta la serviciu şi nu anunţa conducerea despre asta. Mai mult, după ce a fost "strâns la colţ" de oamenii legii, bărbatul a venit cu o "mulţumire la băieţi, ca toţi să rămână satisfăcuţi".
Este vorba despre un lucrător al staţiei feroviare Chişinău, care a fost surprins de poliție, în momentul în care a încercat să corupă un angajat al Secţiei ordine publică a Comisariatului de poliție transporturi Ungheni.
Poliţiştii susţin că, absentând repetat de la locul de muncă, bănuitul a prejudiciat considerabil Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova", fiindcă nu colecta taxele de călătorie.
Din imagini se vede cum suspectul, care activa în calitate de casier mobil în tren, propune poliţistului 50 de litri de benzină şi 10 litri de motorină, pentru a nu fi sesizată conducerea despre faptul că lipsea de la serviciu.
Suspectul, în vârstă de 23 de ani, este cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat de corupere activă acesta riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă de la 20.000 la 60.000 de lei.