Mumiile a opt milioane de câini au fost descoperite în catacombele din Egipt
Mumiile a opt milioane de câini au fost descoperite într-un labirint de tuneluri în Egipt, scrie Daily Mail. O mare parte dintre patrupezi ar fi fost oferiţi drept ofrandă zeilor pe când aveau doar câteva ore de viaţă.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cardiff, Marea Britanie, alături de colegii lor egipteni, au cercetat catacombele, vechi de 2.500 de ani, aflate sub deşertul de la Sahara.
Se crede că animalele ar fi fost crescute în ferme speciale din apropierea capitale Egiptului antic, Memphis. Pelerinii cumpărau câinii şi apoi plăteau pentru mumificarea lor în cinstea lui Anubis, zeul cu cap de şacal care ghida spiritele morţilor în lumea de dincolo.
În deşertul Sahara sunt şi catacombe dedicate taurilor, vacilor, şoimilor sau pisicilor. Obiceiul de mumificare a animalelor ar fi dispărut după ce romanii au cucerit Egiptul, în anul 30 înainte de Hristos.