Muncitorii Fiat vor face grevă 3 zile după ce Juventus Torino a plătit 105 milioane de euro pentru Cristiano Ronaldo
Muncitorii Fiat vor face grevă 3 zile după ce Juventus Torino a plătit 105 milioane de euro pentru a-l transfera pe fotbalistul Cristiano Ronaldo de la Real Madrid. Fiat și Juventus au același acționar principal, compania de investiții Exor, scrie automarket.ro.
Clubul de fotbal Juventus l-a achiziționat marți de la Real Madrid pe Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai apreciați jucători din lume, pentru o sumă estimată la circa 105 milioane de euro.
Juventus este deținut în prezent de compania de investiții Exor, care în același timp este și acționarul principal al constructorului Fiat. Presa internaţională speculează că o parte din suma de transfer și din salariul jucătorului va fi acoperită prin intermediul unui contract de sponsorizare între Fiat și Juventus, ceea ce a condus la o reacție dură din partea sindicatului muncitorilor Fiat de la uzina Melfi din Italia.
Sindicatul a anunțat o grevă generală la uzină timp de 3 zile în perioada 15-17 iulie în semn de protest și critica vehement decizia acționarului Exor de a investi bani într-un fotbalist în detrimentul angajaților Fiat.
"Este inacceptabil că, în timp ce Fiat face sacrificii economice uriașe, compania cheltuie sute de milioane de euro pentru a cumpăra un jucător de fotbal. Ni se spune că timpurile sunt grele și așteptam în zadar modele noi. Este normal ca o persoană să câștige milioane, în timp ce zeci de mii de familii nu ajung nici la jumătatea lunii?", menționează sindicatul.
De asemenea, comunicatul de presă face referire și la faptul că Fiat ar trebui să investească în dezvoltarea de noi modele, într-o perioadă în care constructorul a anunțat că va păstra doar Panda și 500 în gama de modele de pe continentul european.
"Compania ar trebui să investească în modele care garantează viitorul zecilor de mii de oameni, în loc să îmbogățească un singur om. Acesta ar trebui să fie obiectivul, o companie care pune angajații pe primul loc. Dacă nu, înseamnă că preferă lumea fotbalului", se mai menționează în comunicat.
Auto
- Primele reacții după transferul lui Ronaldo la Juventus Torino: Îți mulțumim că ai jucat în cea mai bună ligă din lume
- Cristiano Ronaldo are şansa să debuteze la Juventus într-o partidă amicală cu Real Madrid
- Un sindicat din Italia vrea să protesteze împotriva sumelor cheltuite de Juventus Torino pentru achiziţionarea lui Cristiano Ronaldo
- West Ham United l-a achiziţionat pe Andrei Iarmolenko pentru 20 de milioane de euro