Munteanu, despre decizia CC: Vom găsi alte soluţii legale pentru ca moştenirea comunistă să fie ştearsă
Vom găsi alte soluţii legale şi alte căi pentru ca această moştenire din URSS să fie ştearsă şi redusă la zero. Astfel a comentat vicepreşedintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu faptul că simbolurile comuniste secera şi ciocanul au fost declarate legale, printr-o hotărâre definitivă a Curţii Constituţionale.
"Iniţiativa şi doleanţa istorică privind interzicerea simbolurilor comuniste a fost complicat de promovat în cadrul fostei guvernări AIE 2. Poate acesta a fost preţul pentru care PL a fost exlcus de la guvernare. A fost un deranj pentru foştii parteneri de alianţă. A fost o impunere pe care aparent au îmbrăţişat-o. Lipsa Preşedinţiei de la această şedinţă şi atitudinea rezervată a Guvernulul, ne duce cu gândul că am rămas singuri în acestă luptă, dar vom contiua să luptăm pentru aceste idei", a subliniat Munteanu.
Publika.md aminteşte că, astăzi, Curtea Constituţională a decis că actul normativ, prin care simbolurile comuniste au fost interzise de Parlament, contravine Legii Supreme. Magistraţii susţin că au ţinut cont de recomandarea Comisiei de la Veneţia.
- Curtea Constituţională a decis: Simbolurile comuniştilor revin în LEGALITATE
- Reşetnicov despre decizia CC privind secera şi ciocanul: Curtea a dat peste mâini celor care au încălcat Constituţia
- Decizie la limită! Din patru judecători, doar doi au votat pentru a declara legale simbolurile comuniste. VEZI cine a avut opinie separată
- Secera şi ciocanul au revenit în posesia politică a PCRM. Cine sunt câştigătorii şi perdanţii LIVE TEXT Fabrika
- Juriştii şi istoricii, pe baricade diferite după decizia Curţii Constituţionale privind secera şi ciocanul