Musulmanii au intrat în postul Ramadanului. Ce tradiţii trebuie să respecte în aceste zile
Musulmanii din toată lumea au intrat în postul Ramadanului. Și credincioșii din țara noastră respectă cu strictețe toate tradițiile: se abțin de la mâncare, băutură și de la alte plăceri, din zori până în amurg.
Anastasia și Djubair Costiuc respectă cu sfințenie postul Ramadanului. Nu și fiica lor de trei anișori, Alia, care nu este vizată, deocamdată, de aceste restricții.
"Este o lună binecuvântată. În Coran este scris: "Cel care a ajuns în această lună să postească". În fond, toate poruncile adresate de Cel de Sus sunt în puterea omului, dacă nu există nicio contraindicaţie de la medici", a mărturisit Djubair Costiuc.
Postul nu înseamnă doar abţinere de la mâncare și băutură, spune Eugeniu. Prenumele de "Djubair" l-a primit după convertirea la Islam. El susține că mai importante sunt gândurile smerite și cumințenia.
"Este timpul să ne amintim de oamenii care au nevoie de susţinerea noastră", a spus Djubair.
"Postul fără abţinerea de la păcat şi de la lucrurile false nu are nicio valoare. Cel de Sus nu are nevoie de aşa ceva. Important este ca omul să renunţe la minciună", a spus Anastasia Costiuc.
Postul musulmanilor se deosebeşte de cel al creștinilor. Aceștia pot mânca fără restricţii doar atunci când este întuneric.
"Spre dimineaţă folosim bucate calorice, precum și lichide. Soţul bea lapte. Din meniu nu lipsesc curmalele, care sunt foarte hrănitoare. Eu mănânc terci, pâine și caşcaval", Anastasia Costiuc.
Saad Tcacenco, prietenul familiei Costiuc, este angajat la un service auto din Capitală. Rugăciunea nu-l împiedică la muncă.
"Fiecare musulman este obligat să se roage de cinci ori pe zi. Și nu doar în timpul Ramadanului", a declarat Saad Tcacenco.
În timpul Ramadanului, musulmanii dorm foarte puţin. Ei trebuie să mănânce până la răsăritul soarelui, adică până la ora trei dimineața.
Anul acesta, postul musulmanilor se va încheia în data de 4 iulie.
- Mecca, inundată de musulmani! Milioane de oameni vin să se închine unei... clădiri (VIDEO)
- PROTEST contra musulmanilor la Dresda. Germanii nu mai vor atâţia migranţi
- Ashura, celebrată de zeci de mii de şiiţi din întreaga lume! Care este însemnătatea acesteia
- Un apel a lui Donald Trump a stârnit controverse în Statele Unite. REACŢIA Casei Albe
- Obama îl face PRAF pe Trump. Replica președintelui la atacurile miliardarului asupra islamului
- Două tinere care purtau vălul islamic, bătute în plină stradă la București