Musulmanii din întreaga lume marchează sfârşitul postului Ramadan
Musulmanii din întreaga lume marchează, astăzi, sfârşitul postului Ramadan. Potrivit tradiţiei, azi dimineaţă au mers la moschei pentru a se ruga şi a-i mulţumi Celui de sus pentru că i-a ferit de ispite pe perioada postului. După rugăciune, au sărbătorit cu familiile, aşa cum e tradiţia.
Mii de oameni s-au adunat în piaţa Tahrir din Cairo, pentru a asista la slujba ce marchează sfârşitul lunii sfinte a Ramadanului. Deşi oamenii spun că au venit în piaţă pentru a se ruga, autorităţile au mobilizat sute de poliţişti pentru a evita producerea unor incidente.
Pe parcursul slujbei, egiptenii au comemorat şi victimele revoluţiei din februarie.
Musulmanii din Thailanda au celebrat sfârşitul Ramadanului cu focuri de artificii. Potrivit tradiţiei, credincioşii au mers la rugăciune, unde s-au rugat pentru pace, dar şi pentru sufletele celor dragi.
În Libia, sfârşitul Ramadanului a fost umbrit de luptele din ultimele zile. Magazinele şi instituţiie de stat sunt încă închise, electricitatea şi apa curentă au fost întrerupte acum câteva zile, iar oamenii se confruntă cu o lipsă acută de alimente. Mii de credincioşi sunt în căutarea rudelor care şi-au pierdut viaţa în lupte.
Şi musulmanii din Moscova au marcat încheierea postului. Pentru prima dată, rugăciunea de dimineaţă a avut loc în complexul cultural Sokolniki, care poate adăposti peste 8 mii de oameni. Potrivit RIA Novosti, spaţiul s-a dovedit a fi neîncăpător, pentru că mii de oameni au rămas să se roage afară.
Externe