Musulmanii s-au adunat la Mecca pentru a marca Sărbătoarea Sacrificiului
Peste un milion şi jumătate de credincioşi musulmani din toate colţurile lumii au ajuns deja în oraşul sfânt Mecca. Aceştia participă la pelerinajul anual, care se efectuiază înaintea uneia dintre cele mai importante sărbători religioase ale Islamului, numită Sărbătoarea Sacrificiului.
Pelerinajul la Mecca este una dinre cele cinci obligaţiuni, pe care orice musulman trebuie să le îndeplinească în viaţa sa. Potrivit tradiţiei, pelerinajul se încheie cu vizita la mormântul profetului Mohammed, din Medina.
Anul acesta, prima zi a Sărbătorii Sacrificiului va fi pe 6 noiembrie, după care, timp de şase zile, adepţii acestei religii, sacrifică animale, apoi împart carnea săracilor, pentru a-şi întări legământul de credinţă faţă de Allah. Potrivit ultimelor statistici aproape un sfert din populaţia lumii este de religie musulmană.