Muzeele din lume care atrag şi uimesc vizitatorii prin metode mai puţin obişnuite
Milioane de turişti vizitează în fiecare zi mii de muzee în întreaga lume. În timp ce unii se înghesuie la cozi imense pentru monumente de arhitectură şi operă de artă, există şi locuri care atrag vizitatorii prin metode mai puţin obişnuite.
Poble Espanyol este un muzeu din Barcelona, unde pe o suprafață de 50 de mii de metri pătrați sunt prezentate dubluri ale celor mai renumite clădiri din Spania. Locul mai este renumit pentru zona sa mare de picnicuri. Iar spre deosebire de alte muzee, acest sătuc nu-și închide porțile odată cu lăsarea nopții. Numărul vizitatorilor crește chiar după asfințit, când se deschid numeroase restaurante, pub-uri, cafenele și discoteci.
Unul dintre cele mai renumite muzee ale lumii, Luvrul, este vizitat zilnic de mii de oameni. Şi pentru că un simplu tur al sălilor durează ore în şir, turiştii pot să ia masa la cantina muzeului. Localul oferă un prânz din trei feluri de mâncare contra sumei de 15 euro.
Peste ocean, ritmul alert al vieţii se resimte peste tot, chiar şi în muzee. Unul dintre cele mai mari complexe care înglobează milioane de artefacte despre istoria omenirii, Metropolitan Museum din New York, le oferă vizitatorilor posibilitatea de a lua o gustare din fugă. Aici funcţionează mai multe cafenele, dar toate sunt de tipul fast food.
Praga are, mai nou, un muzeu al ciocolatei. Inaugurată acum câţiva ani, expoziţia le prezintă vizitatorilor istoria şi tradiţiile ciocolatierilor europeni. Sălile sunt pline de dulciuri, ambalaje şi echipamente folosite de-a lungul secolelor. La sfârşitul excursiei, toţi vizitatorii pot degusta din numeroasele feluri de ciocolată.