MV: Riscant pentru Tkaciuk să decidă Voronin cine va fi următorul lider
„Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, rezistă cu greu ritmului vieții politice, iar astfel, nu se va menține mult la conducerea formațiunii și va fi nevoit să cedeze „tronul” partidului cuiva dintre colegii mai tineri”, scrie Moldavschie Vedomosti într-un articol publicat azi, 2 martie.
Potrivit sursei, nu se știe cine va decide care va fi următorul lider comunist, dar e riscant ca Voronin să decidă de unul singur. „Riscant pentru cei, care fiind în preajma președintelui PCRM, încearcă să controleze treburile de partid”, se mai menționează în articol.
Moldavschie Vedomosti, citând surse din cadrul PCRM, scrie că Mark Tkaciuk a inițiat în cadrul PCRM mecanismul de „primaries”, pentru a putea gestiona situația din interiorul partidului. „Împingându-și oamenii săi în Parlament și creându-și o susținere serioasă în conducerea partidului, Tkaciuk a început să pregătească teren cu scopul de a obține sprijin masiv în rândul elitei de partid“, mai scrie ziarul.
Amintim că, anterior liderul comunist Vladimir Voronin a declarat că deși „Mark este un băiat deștept”, acesta nu poate fi promovat la conducerea partidului. Voronin a refuzat să ofere mai multe detalii.
Mecanismul de „primaries” presupune că liderii formațiunii sunt aleși de membrii, cu votul acestora și nu sunt desemnați de conducerea partidului.