În domeniul smartphone-urilor, se prespune că vom vedea primul telefon cu procesor octo-core, dar şi alte lansări spectaculoase de la Samsung, Nokia, LG sau HTC.

Târgul este dedicat, însă, şi tabletelor, nu doar doar telefoanelor. Samsung, ASUS şi Sony vor să impresioneze cu câteva tablete performante, iar japonezii de la NEC aduc în Europa cea mai uşoară tableta de 7 inch din lume, care întâmplător are un nume care seamănă cu al unui oraş românesc.

Dacă ar fi să ne bazăm pe lucrurile care se cunosc sau se zvonesc, iată lista celor mai tari gadgeturi:

Samsung

Jurnaliştii au primit deja invitaţiile de a trece pe la standul sud-coreenilor de la Samsung. Cel mai probabil producătorul nu va aduce la Barcelona smartphone-ul Galaxy S IV, care se spune că va aparea în martie. Dar asta nu înseamna că participarea companiei la Mobile World Congress nu va fi impresionantă.

Pe partea de tablete, este foarte posibil sa vedem Galaxy Note 8.0, cu ecran de 8 inch şi sistem de operare Android Jelly Bean. Aceasta ar urma să aibă un display cu rezoluţia 1280x800 pixeli şi să primească două camere, una de 5 MP şi o alta de 1,3 MP. Se mai vorbeşte de un procesor quad-core la 1,6 GHz şi de un S-Pen.

Alte zvonuri spun că Samsung ar putea aduce două tablete, una de 7 inch şi o alta de 10 inch, ambele cu cuvântul "Tab" în denumire. Ar mai apărarea şi o a treia tabletă, extrem de performantă.

Nokia

S-a zis că Nokia va aduce la Mobile World Congress de la Barcelona prima sa tableta din istorie, care să folosească Windows 8 RT. Din păcate, se pare că acesta n-a fost decât un zvon, iar compania finlandeză se va concentra pe telefoane mobile unde aşteptăm câteva lansări spectaculoase. La ediţia de anul trecut a Mobile World Congress, Nokia a facut impresie, aşa că ne aşteptam ca istoria să se repete şi în acest an.

Sony

La standul Sony s-ar putea sa vedem noua Xperia Tablet Z, o tabletă de 10 inch cu procesor quad-core la 1,5 GHz şi sistem de operare Android Jelly Bean 4.1. Gadgetul a fost deja anunţat, aşa că mai mult ca sigur vom avea şansa să primim specificaţiile complete şi câteva informaţii suplimentare despre produs.

NEC

Japonezii de la NEC se pregătesc să facă spectacol la Mobile World Congress de la Barcelona.

Ei au anunţat deja că vor aduce cea mai uşoară tableta de 7 inch, numeroase smartphone-uri, dar şi alte gadgeturi inteligente.

Tableta pe care o vor prezenta cântăreşte numai 249 grame şi are o grosime de 7,9 mm. Pare, aşadar, un gadget perfect pentru a fi luat în bagaje. Numele tabletei este MEDIAS TAB UL N-08D şi ea există deja în Asia. Vom fi cu ochii pe tabletă şi revenim cu amănunte după lansare! Ce putem să spunem, deocamdată, este că arată foarte bine.

ASUS

Şi ASUS promite să aibă un factor "wow" la ediţia din acest an a Mobile World Congress de la Barcelona. Aşteptam cu mare nerăbdare să vedem ASUS FonePad, de 7 inch, despre care se spune că îşi va face debutul la târgul de tehnologie din Spania.

Tableta taiwanezilor are procesor Intel, sistem de operare Android 4.1 Jelly Bean şi ecran IPS. Ea va fi echipată cu procesorul Atom Z2420 (Lexington) la 1,2 GHz şi tehnologie Hyper-Threading. Memoria RAM va fi de 1 GB.

Cei de la ASUS au scris pe invitaţia trimisă jurnaliştilor "In search of incredible". Conferinţa de presă va avea loc pe 25 februarie, în prima zi a MWC 2013. 

HP

Zvonurile spun că şi cei de la HP ar urma să vină la Mobile World Congress de la Barcelona cu câteva tablete Android care să aiba Tegra 4 de la NVIDIA.

Ce se ştie clar este că cei de la HP vor să intre puternic pe piaţa tabletelor, în acest an. Însă faptul că primele astfel de lansări se vor petrece la Barcelona, rămâne la stadiul de zvon.