N-ai bani, n-ai mască de oxigen. CALVARUL prin care trec bolnavii de boli respiratorii din Moldova
Mulți dintre pacienții care suferă de boli respiratorii cronice nu pot folosi la domiciliu concentratoare de oxigen, care îi ajută să respire, pentru că sunt costisitoare, iar statul nu le compensează cheltuielile. Doar cei care sunt mai înstăriţi pot să le procure sau să le închirieze din banii proprii.
Alexandru Mura este diagnosticat cu bronșită cronică. Pentru că nu are bani să-și cumpere un concentrator de oxigen, bărbatul se internează periodic în spital. Dar şi acolo există o singură mască de oxigen mobilă, aşa că este nevoit să stea în rând.
"Eu trebuie să ţin aparatul două ore, mai sunt două bătrânele în saloane şi dovedeşte aparatul acesta?! Este un singur aparat la tot spitalul", a spus pacientul.
Zilnic zeci de pacienți internați în spitalele din capitală au nevoie de masca cu oxigen. Cu toate acestea, doar patru instituții medicale din Chișinău dispun de câte un singur aparat mobil de acest fel.
"În secție, la moment dispunem de un singur concentrator de oxigen, pentru o secție care își desfășoara activitatea pe 50 de paturi. Nu este suficient pentru îngijirea a 50 de pacienți", a declarat șefa de secție pneumonologie, Doina Rusu.
Bolnavii care sunt nevoiți să facă cură cu oxigen acasă își pot procura sau închiria un concentrator. Uliana Bejenari este nevoită, deja de trei ani, să închirieze un astfel de aparat. Până acum, femeia a cheltuit peste 25 de mii de lei. Deși are o pensie de doar o mie de lei, bătrâna spune că nu are de ales, pentru că în lipsa măştii de oxigen se poate sufoca.
"Mă trezesc în jurul orei 12 şi pornesc aparatul. Astfel pot să dorm liniştită până dimineaţa, fiindcă mă ajută să respir mult mai uşor. Acum trăiesc. Măcar astfel îmi doresc să mai trăiesc măcar un pic", a spus pensionara Uliana Bejenari.
Reprezentanții unei companii care vinde sau dă în chirie asemenea aparate spun că au semnat deja peste trei sute de contracte.
"Acești pacienți, la o recomandare medicală, se adresează la noi, noi le livrăm oxigenul direct acasă, încheiem un conteract, pacientul primește un bon fiscal. Problema este că nu toți pacienții își pot permite. Ei au nevoie, dar nu toți își permit", a declarat reprezentantul unei companii de vânzare a concentratoarelor de oxigen, Ion Lupu.
Pentru a putea fi închiriat, un concentrator de oxigen costă 950 de lei lunar. Iar pentru procurare, acesta costă în jur de 1500 de euro.