Nadal a bătut recordul! A câştigat pentru a şaptea oară turneul de la Roland Garros
Novak Djokovic are ghinion la Roland Garros. Liderul mondial nu a reuşit nici în acest an să-şi adjudece singurul trofeu de Mare Şlem care îi lipseşte în palmares. Djokovic a pierdut finala în faţa spaniolului Rafael Nadal, care a devenit la rândul său cel mai bun jucător de zgură din toate timpurile, cu 7 trofee câştigate de-a lungul carierei la Roland Garros, cu unul mai mult decât fostul deţinător al recordului Björn Borg.
Rafael Nadal scrie istorie la Roland Garros. Jucătorul spaniol a cucerit cel de-al şaptelea trofeu pe zgura pariziană, depăşind recordul lui Björn Borg. Nadal s-a impus în faţa liderului mondial, Novak Djokovic, într-o finală ce a durat în total 3 ore şi 49 de minute cu scorul de 6-4, 6-3, 2-6, 7-5.
Finala a început duminică, dar a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 2-1 la seturi pentru Nadal. Meciul a continuat luni, iar ibericul s-a impus în cel de-al patrulea set cu scorul de 7-5, câştigând astfel cel de-al 11-lea trofeu de Mare Şlem din carieră.
În vârstă de doar 26 de ani, Rafael Nadal a mai câştigat trofeul de la Roland Garros în anii 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011 şi respectiv 2012.
Nadal va primi 1,25 milioane de euro şi 2.000 de puncte ATP în urma acestui succes, în timp ce Djokovic va încasa 625 mii de euro şi 1.200 de puncte.