Nadal a catalogat scandalul în care este implicat Djokovic drept un circ
Rafael Nadal a calificat controversa din jurul lui Novak Djokovic ca fiind un circ.
"S-a creat un circ în jurul acestei povești. Este vorba de sport, multe interese se mișcă în jurul lui, la nivel general, la nivel economic, publicitar", a spus Nadal, într-un interviu acordat unui post de radio spaniol, potrivit Reuters, citează digi24.ro.
Djokovic a fost eliberat luni din carantină în Australia, după ce a câștigat în instanță contestația anulării vizei sale, pentru a rămâne în țară și a concura pentru obținerea recordului de 21 de titluri de Grand Slam la Australian Open.
"Indiferent dacă sunt sau nu de acord cu Djokovic în privința unor lucruri, justiția a vorbit și a spus că are dreptul să participe la Australian Open și cred că este cea mai corectă decizie, ca acest lucru să se întâmple, dacă s-a rezolvat în acest fel. Îi urez mult noroc", a declarat Nadal, luni, pentru postul de radio spaniol Onda Cero.
După ce i s-a refuzat intrarea în Australia pentru că a sosit fără a fi vaccinat împotriva COVID-19, Djokovic, în vârstă de 34 de ani, a fost reținut joi de oficiali la frontieră, în mijlocul unui val de proteste, față de decizia de a i se acorda o scutire medicală de la cerințele de vaccinare, pentru a juca la Australian Open.
„La nivel personal, aș prefera mai degrabă să nu joace. Este vorba de sport, multe interese se mișcă în jurul lui, la nivel general, la nivel economic, publicitar. Totul este mult mai bine când cei mai buni pot juca. Cele mai importante instituții din lume spun că vaccinul este modalitatea de a stopa această pandemie și dezastrul pe care îl trăim de 20 de luni încoace", a spus Nadal, râzând alături de intervievator.