Nadal şi Federer au mai făcut câte un pas spre finală
Rafael Nadal şi Roger Federer au mai făcut câte un pas către o primă finală într-un turneu oficial din anul acesta. Cei mai buni tenismeni din lume s-au calificat în semifinale la Qatar Open. Nadal a trecut de letonul Ernests Gulbis, iar Federer a câştigat lejer în faţa sârbului Victor Troiţki.
Rafael Nadal a depăşit momentul dificil din optimi, când a pierdut un set la 0 în faţa numărului 89 din clasamentul ATP, Lukas Laciko, şi s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha. Spaniolul a trecut cu 7-6, 6-3 de Ernests Gulbis, cel care îl eliminase în primul tur pe românul Victor Hănescu. În penultimul act, Nadal va juca împotriva lui Nikolai Davidenko. Rusul l-a învins destul de uşor pe Ivo Karlovic, 6-3 7-5.
Roger Federer a trecut şi el fără probleme de faza sferturilor de finală. Elveţianul, cap de serie numărul 2, a dispus de sârbul Victor Troiţki, în două seturi desfăşurate în mod diferit, dar terminate cu scor identic, 6-2. Adversarul lui Federer din semifinale va fi Jo-Wilfried Tsonga, care l-a învins greu pe favoritul numărul şapte al turneului, Guillermo Garcia-Lopez. Francezul a avut nevoie de două tie-breakuri pentru a ajunge în penultimul act, 7-6 7-6.