Naftogaz a ajuns la o înţelegere preliminară cu Gazprom cu privire la tranzitul de gaze din Rusia
Embed:
Compania ucraineană "Naftogaz" şi concernul rus "Gazprom" au reuşit să ajungă la un acord preliminar privind tranzitarea gazului rusesc prin Ucraina. Anunţul a fost făcut de directorul executiv al Naftogaz, Iuri Vitrenko. Negocierile au avut loc la Viena, cu participarea reprezentanţilor celor două companii. Detaliile acordului vor fi stabilite în cadrul unei noi întrevederi, însă data acesteia nu a fost anunţată, deocamdată.
Între timp, expertul în energetică, Victor Parlicov, este convins că nu va exista o criză a gazelor, pentru că, într-o astfel de situaţie, toate părţile implicate ar avea de pierdut. Potrivit lui, ucrainenii şi ruşii vor semna contractul în ultimul moment, iar cel dintre "Moldova Gaz" şi "Gazprom" va fi prelungit.
"În cazul dat sunt foarte, foarte sigur că va exista şi un contract şi va exista furnizarea gazelor. Nu va fi sistată furnizarea gazelor pentru furnizorii de rând din Republica Moldova, sunt absolut sigur de asta", a spus expertul în probleme de energetică, Victor Parlicov.
Victor Parlicov crede că dacă, totuşi, negocierile dintre "Gazprom" şi "Naftogaz" vor eşua, Republica Moldova nu va rămâne fără gaz, pentru că are soluţii alternative. Una dintre ele constă în transportarea gazelor ]n regim revers, prin coridorul Transbalcanic, care traversează o parte din teritoriul Ucrainei. Reversul gazelor naturale ar urma să fie asigurat de Turcia, Bulgaria, România, Ucraina și Republica Moldova, prin stația de măsurare gaze Căușeni, acolo unde se reconstruieşte conducta magistrală "ȘDKRI" (Shebelinka – Donețk – Krivoi Rog – Ismail).

Cel mai important actor al acestei scheme este Ucraina, ţară cu care Moldova a semnat vineri un memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității alimentării cu gaze naturale. Documentul are drept obiectiv stabilirea unei platforme de colaborare care ar facilita schimbul de informații în vederea aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor.
"Regimul revers pe gazoductul Trans-Balcanic nu permite ocolirea Ucrainei. Pentru că punctul de intrare înspre Republica Moldova din sud cum era pe hartă pe gazoductul Trans-Balcanic este tot prin Ucraina. Mai întâi prin România iese în Ucraina la stația de măsurare de la Orlovka şi după asta intră înspre Vulcănești. Deci în orice circumstanțe sub orice formă, Ucraina nu poate fi eliminată din ecuație", a menționat expertul.
Victor Parlicov s-a arătat deranjat de faptul că Republica Moldova, care este direct vizată de disputele dintre "Naftogaz" şi "Gazprom", nu are reprezentaţi la negocieri.
"Există o singură pată neagră pe această hartă care va avea de îndurat consecinţele unui acord sau a lipsei unui acord, dar care nu este prezentă la masa de negocieri. Mai mult, partea proastă, eu cred că asta este un eşec, nu este primul şi nici ultimul bănuiesc, dar este un eşec al diplomaţiei noastre pentru că noi nu am putut să ne conectăm la aceste procese decizionale", a spus Victor Parlicov.
Actualul contract dintre "Moldova Gaz" şi "Gazprom" expiră în data de 31 decembrie 2019, iar un alt acord nu a fost încă semnat.