Nagacevschi: Mai mulţi comunişti ar putea fi acuzaţi că au comis infracţiuni folosind mandatul de deputat
Deputaţii PCRM, care potrivit MAI, au încercat să împiedice mersul anchetei în cazul activistului comunist cu grenade în casă, ar putea fi acuzaţi de infracţiune cu folosirea mandatului de deputat. Cel puţin aşa susţine avocatul Vitalie Nagacevschi. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii "Ţara lui Dogaru" de la Publika TV.
"Dacă deputaţii comunişti s-au implicat în activitatea organului de urmărire penală, există articolul 303 din Codul Penal, care interzice, care culpabilizează asemenea comportament. Asemenea comportament reprezintă o infracţiune. Această infracţiune este mult mai gravă dacă este făcută cu folosirea situaţiei de serviciu, adică folosirea mandatului de deputat, statutul său special", a explicat Nagacevschi.
Mai mult, avocatul a declarat că deputaţii comunişti riscă să ajungă în lumină proastă şi în cazul în care se va dovedi că armele găsite acasă la activistul PCRM sunt interzise pentru a fi deţinute de către persoane particulare.
"O să fie interteresant în cazul în care se va demonstra că aceste arme fac parte din categoria armelor interzise de a fi în proprietate privată. Ce vor spune atunci deputaţii care au luat apărarea acestui individ? Există legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă şi în anexa 1 există o listă a armelor care sunt interzise pentru a fi deţinute de persoane particulare. Şi aici sunt: instrumente şi lansatoare militare cu efect exploziv; muniţiile cu proiectile perforante şi muniţii cu proiectile expansive. Toate acestea sunt strict interzise, nu pot să se alfle nicidecum în proprietatea unei persoane private", a punctat acesta.
Publika.md aminteşte că Poliţia şi Procuratura au descins aseara în locuinţa unui bărbat care se presupune că ar avea legătură cu dublul omor de la Durleşti. După mai bine de şapte ore de percheziţii, poliţia a ridicat din casa acestuia mai multe arme, inclusiv două aruncătoare de grenade.
Astăzi, ministrul de Interne, Dorin Recean, a declarat că cinci comunişti ar fi încercat să influenţeze acţiunile poliţiei, în cazul activistului din PCRM.
- Percheziţii în casa unui activist PCRM, suspectat că ar avea legătură cu dublul omor de la Durleşti
- SCANDALOS! MAI a găsit muniţii, gloanţe expansive şi aruncătoare de grenade în casa unui activist PCRM. S-au implicat şi deputaţi
- Numele deputaţilor PCRM care, potrivit MAI, au încercat să împiedice mersul anchetei în cazul tânărului comunist cu grenade în casă