Naivitatea moldovenilor şi dorinţa de a face bani uşor
Moldovenii care participă în cadrul jocurilor piraminidale MMM, sunt naivi şi visează să câştige bani uşori. Despre acest lucru a menţionat preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
"Oamenii care depun bani sunt naivi, cred că îi vor primi înapoi. Dar nu ai de unde să-i primeşti, deoarece piramida presupune doar faptul că persoanele din vârful piramidei iau bani, însă, niciodată nu îi întorc înapoi", a menţionat Ioniţă.
Veaceslav Ioniţă a mai spus că cei implicaţi în acest joc piramidal nu iau în considerare atenţionările celor de la guvernare. Iar după ce vor pătimi, vor da vina pe autorităţi.
"Desigur, atâta timp cât n-au rămas fără bani nu ne aud, dar din momentul în care vor fi estorcaţi de bani, vor începe a protesta. Ei vor întreba de ce organele statului n-au făcut nimic, de ce n-au fost protejaţi. Noi, din păcate, pentru cei care fac piramidele, ştim cu ce se termină acest lucru. Acum elaborăm un cadru legal de-a proteja cetăţeanul înainte ca el să vrea să fie protejat", a declarat Veaceslav Ioniţă.
Preşedintele Comisiei parlamentare a mai menţionat că experţii din Federaţia Rusă spun că piramida din 2011 se va prăbuşi în luna iunie-iulie.
Anterior, autorităţile au atenţionat populaţia despre pericolul acestor jocuri piramidale. Totodată, deputaţii au venit cu propunerea de a pedepsi cu închisoarea organizatorii, dar şi cei implicaţi în schemele de câştiguri de genul piramidei financiare MMM. Parlamentarii susţin că aceştia ar trebui să plătească amenzi şi să fie cercetaţi penal.