NASA a descoperit un nou tip de tsunami
Forţa acestor valuri este îndeajuns de mare pentru a împiedica formare unor noi stele din norii de gaz.
Astrofizicienii de la Virginia Tech, Statele Unite ale Americii, au observat cu ajutorul telescopului Hubble unul dintre cele mai mari fluxuri energetice din Univers. Acesta îşi avea originea într-un quasar, centrul extrem de luminos al unei galaxii şi i-a ajutat pe cercetători să înţeleagă de ce unii nori de gaz şi praf cosmic nu reuşesc să formeze stele.
Oamenii de ştiinţă explică faptul că quasarii pot fi de 1.000 de ori mai luminoşi faţă de milioanele de stele din galaxiile în care se află şi asta datorită găurilor negre care se află în mijlocul acestora şi care consumă materie, vorbim aici de stele, praf şi gaz cosmic. Acest proces nu este atât de liniştiti pe cât am crede, atunci când o gaură neagră se hrăneşte aceasta emite o cantitate mare de radiaţii Hawking care împrăştie norii de gaze şi praf care ar avea masa necesară pentru a deveni stele.
„Aceste fluxuri sunt cruciale pentru înţelegerea formării galaxiilor. În fiecare an împing sute de mase solare de materiale. Cantitatea de energie mecanică pe care o duc aceste ieşiri este de până la câteva sute de ori mai mare decât luminozitatea întregii galaxii a Calea Lactee”, explică dr. Nahum Arav.
Conform observaţiilor realizate cu telescopul Hubble aceste flusuri de radiaţii pot să împingă norii de gaze chiar mai departe decât s-ar fi crezut anterior, atingând dimensiunile unei galaxii.
Pe lângă înţelegerea modului în care aceste radiaţii pot opri formarea unor noi stele, astronomii explică că aceste fluxuri explică de ce există un număr limitat de galaxii gigantice şi de ce există o relaţie între masa unei galaxii şi cea a unei gărui negre din mijlocul acesteia, scrie descopera.ro
Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal Supplement Series.