NASA a prezentat noul rover care va fi trimis pe Marte
NASA a prezentat roverul pe care, peste jumătate de an, îl va trimite pe Marte să caute urme de viaţă. Vehiculul robotizat va mai face şi altceva: pe lângă alte experimente ştiinţifice, va pregăti o viitoare misiune umană pe Planeta Roşie.
Roverul, al căruit nume va fi stabilit în urma unui concurs, este dotat cu 23 de camere, majoritatea HD, două "urechi" cu care va asculta vântul marţian şi lasere pentru analizele chimice. Are trei metri lungime, şase roţi, un mini-reactor nuclear care îi va furniza energie şi un braţ cu care va aduna eşantioane de roci, scrie digi24.ro.
Roverul construit de NASA va fi trimis spre Planeta Roşie în iulie anul viitor, cu o rachetă, şi ar urma să ajungă în februarie 2021. Destinaţia: un crater despre care se crede că a fost, cândva, plin cu apă. De acolo vor fi prelevate noi probe pentru a afla dacă a existat viaţă pe Marte.
Matt Wallace, director adjunct de proiect: „Chichiţa este că vom căuta urmele unor substanţe chimice prezente acum miliarde de ani pe Marte. Trebuie să captăm semnale mult sub ceea ce noi numim "zgomot de fond".”
Roverul a fost asamblat într-o sală albă, sterilă, din laboratorul NASA din Pasadena, specializat în proiecte de vehicule spaţiale. În mod cu totul excepţional, presa a fost primită la prezentare. Jurnaliștii nu au avut voie să poarte îmbrăcăminte din lână, machiaj sau parfum și au primit costume albe pe care le poartă şi inginerii.
Jessica Samuels, inginer NASA: „Avem un protocol strict de curăţenie, ca să nu contaminăm vehiculele, pentru a proteja datele ştiinţifice care ne interesează.”
Chris Chatellier, inginer NASA: "Evident, nu vrem să găsim acolo ceva ce trimitem tot noi, aşa că trebuie să ne asigurăm că nu ducem bacterii şi alte lucruri care pot supravieţui zborului către Marte. Totodată, am observat că şi cele mai mici particule pot provoca probleme mari".
Eşantioanele colectate de rover trebuie, apoi, aduse pe Pământ, pentru a fi analizate de oamenii de ştiinţă.
Matt Wallace, director adjunct de proiect: "Odată ce setul de probe va fi complet, le vom păstra pentru o altă misiune, pe care sperăm să o lansăm în 2026. Va ajunge acolo, va amartiza, va lua probele şi le va pune într-o rachetă. Acea rachetă va lansa eşantioanele pe orbită şi acolo se va întâlni cu o navetă şi acea navetă le va aduce pe Pământ. În cele din urmă, vor intra în atmosferă într-o capsulă, iar noi le vom colecta".
Roverul nu a fost proiectat doar pentru a găsi urme extraordinar de vechi de viaţă. Mai are şi alte misiuni interesante.
Matt Wallace, director adjunct de proiect: „Vom testa tehnologii care vor pregăti explorarea planetei de către oameni. Vom fabrica oxigen pe Marte, vom duce acolo o mică dronă elicopter. În timpul coborârii vom folosi o nouă tehnologie de evitare a riscurilor, care ne va permite să amartizăm în siguranţă în viitoarele misiuni şi pe care o vor putea folosi şi misiunile umane.”
Vehicului robotic, care încă nu a primit un nume, ar urma să muncească un an marţian - aproximativ doi ani tereştri. Până acum, toate roverele trimise pe planeta roșie şi-au depăşit speranţa de viaţă. Curiosity, de pildă, încă este activ după 8 ani.