NASA a publicat o filmare cu momentul în care roverul Perseverance ajunge pe Marte și primele sunete captate (VIDEO)
NASA a publicat primele imagini filmate de camerele roverului Perseverance, cel mai sofisticat aparat trimis vreodată în cosmos, în momentul în care acesta atinge solul Planetei Marte, dar și primele sunete captate.
Imaginile surprinse la bordul navei spațiale încep la 17 kilometri deasupra suprafeței planetei Marte, arătând desfășurarea parașutei supersonice și se încheie cu amartizarea roverului în crater, scrie observatornews.ro.
Un microfon atașat roverului nu a colectat date utilizabile în timpul coborârii, dar un alt dispozitiv a supraviețuit coborârii extrem de dinamice la suprafață și a obținut sunete transmise din craterul Jezero, pe 20 februarie.
Pentru câteva secunde se poate auzi o briză marțiană, precum și sunetele mecanice ale roverului care operează la suprafață.
De asemenea, luni a fost lansată prima panoramă a misiunii asupra locației de aterizare a roverului, realizată de cele două camere de navigație situate pe catargul său.
Cea mai intimă vedere din lume a aterizării pe Marte începe la aproximativ 230 de secunde după ce nava spațială a intrat în atmosfera superioară a Planetei Roșii cu o viteză de 20.500 km/h.
Timp de 2 ani, Roverul va explora un fost lac de pe Planeta Marte, iar descoperirile ar putea fi vitale pentru colonizarea Planetei Roşii.
Roverul are dimensiunile unui mic automobil şi cântăreşte o tonă. Aparatura de la bord recreează, practic, simţurile umane. La bordul Roverului se mai află 3 roboţi care vor analiza atmosfera şi vor preleva probele necesare. Dar şi un elicopter, Ingenuity.