NASA AVERTIZEAZĂ: O furtună magnetică puternică se îndreaptă spre Pământ
Observatoarele solare SDO şi SOHO au detectat pe Soare o ejecţie puternică de masă coronală - un nor uriaş de plasmă, care se îndreaptă spre Pământ şi care ar putea provoca mâine tulburări geomagnetice pe Terra, informează NASA, potrivit Capital.ro.
Ejecţia de masă coronală pe Soare a fost înregistrată marţi. Viteza norului de plasmă este de aproximativ 917 kilometri pe secundă - o viteză obişnuită pentru astfel de emisii, conform postului de radio Golos Rossii. Acesta ar putea ajunge în apropierea Pământului şi ar putea provoca tulburări geomagnetice.
Astăzi Centrul de Prognoză a Climei Spaţiale al Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) din SUA a informat cu privire la producerea unor schimbări în apropierea Pământului - concentraţia de protoni în atmosfera terestră a început să crească, în timp ce indicele de tulburări geomagnetice Kp a crescut până la nivelul 4, nivel ce precede o furtună magnetică. Indicele Kp exprimă activitatea geomagnetică, pe o scară de la 1 la 9. Un indice de minimum 5 semnifică o furtună geomagnetică de mică putere.
Expertul rus Serghei Bogacev, de la Laboratorul de astronomie cu raze X de pe lângă Institutul de fizică a Soarelui Lebedev din Moscova (FIAN), a declarat că această creştere a perturbaţiilor nu are legătură cu ejecţia de plasmă produsă cu o zi în urmă.
Cu toate acestea, el a estimat că indicele Kp de tulburări geomagnetice de data aceasta s-ar putea ridica doar până la 6-7 unităţi, ceea ce nu va genera disfuncţionalităţi pe Terra.