NASA izolează şase persoane timp de un an. Care este scopul experimentului
Şase voluntari vor sta izolaţi timp de un an în cadrul celei mai lungi experienţe de acest fel desfăşurate în Statele Unite, pentru a strânge informaţii preţioase în vederea trimiterii de astronauţi pe Marte, relatează sâmbătă AFP.
Echipajul, închis într-un dom din Hawai, cuprinde un astro-biolog francez, un fizician german şi patru americani — un pilot, un arhitect, un medic/ziarist şi un specialist în soluri. Spaţiul lor în următoarele 12 luni, aflat în nordul insulei Mauna Loa, este un dom de 11 metri diametru şi 6 metri înălţime, la care porţile au fost închise vineri, la ora locală 15:00 (01:00 GMT sâmbătă). Cei şase — trei bărbaţi şi trei femei — vor avea fiecare o mică încăpere, cu un pat de campanie şi un birou. În timpul izolării de lume, vor mânca alimente liofilizate şi vor ieşi din dom doar îmbrăcaţi în costum spaţial, ca şi cum ar locui cu adevărat pe Marte. Vor avea numai un acces limitat la internet, potrivit descopera.ro.
Sheyna Gifford, unul din membrii grupului, spune că echipajul este alcătuit din "şase persoane care vor să schimbe lumea", iar arhitectul Tristan Bassingthwaighte adaugă că vrea să încerce "să amelioreze capacitatea oamenilor de a trăi în medii extreme, pe Pământ şi în alte lumi".
Francezul Cyprien Verseux, de 25 de ani, pregăteşte un doctorat la Roma şi va încerca să exploreze mijloacele prin care un avanpost pe Marte va putea fi cât se poate de independent de Terra, utilizând organisme vii pentru transformarea materiilor prime găsite pe planeta roşie în produse ce pot fi consumate de om.
Astronauţii care se vor îndrepta spre Marte vor petrece mult mai mult timp în spaţiu decât în obişnuitele misiuni de şase luni pe Staţia spaţială internaţională (ISS). Tehnologia actuală permite NASA să trimită misiuni robotizate pe Marte în opt luni, însă o misiune cu oameni ar dura în total între unu şi trei ani.
Traiul îndelungat într-un spaţiu strâmt, fără acces la aer şi fără un minim de intimitate, dă naştere adesea la conflicte. Agenţia spaţială americană vrea să afle cât mai multe lucruri despre coeziunea şi evoluţia psihologică a membrilor unor astfel de misiuni care implică izolare înainte să trimită astronauţi spre Marte, operaţiune prevăzută în anii 2030.
Primele rezultate ştiinţifice ale acestor misiuni vor fi făcute publice peste un an, încheie AFP.