NASA plănuieşte să ducă pe Lună prima femeie până în 2024
NASA plănuieşte să ducă pe Lună prima femeie până în 2024, programul fiind coordonat de The Marshall Space Flight Centre din Alabama, a anunţat sâmbătă Agenţia Aerospaţială Americană.
Costurile operaţiunii sunt estimate undeva între 20 şi 30 de milioane de dolari, în proiect fiind implicate companiile lui Jeff Bezos, Blue Origin, Elon Musk, SpaceX şi Lockheed Martin Corp. Fiecare dintre acestea dezvoltă componente care vor alcături modulul lunar. NASA va lansa un concurs pentru cele mai bune proiecte în ultima parte a anului.
Agenţia a numit programul Artemis şi a cerut Congresului American o creştere a bugetului pentru anul viitor cu 1.6 milioane de dolari.
Şi modulul lunar al misiunii Apollo a fost construit în acelaşi loc, acum 50 de ani.
Americanul Harrison Schmitt a rămas, din 1972, ultima persoană din lista celor 12 astronauţi care au ajuns până acum pe Lună. Este pentru prima dată când NASA încearcă să reia misiunile spaţiale cu oameni de pe teritoriul american de la închiderea programului dedicat navetelor spaţiale în 2011, scrie descopera.ro