NĂSCUŢI DE 8 MARTIE. Câţi bebeluşi au venit pe lume de Ziua Internațională a Femeii
Embed:
De 8 martie au primit cel mai frumos cadou din viaţa lor. Este vorba despre femeile care au devenit mame în această zi. La Institutul Mamei şi Copilului din Capitală au venit pe lume mai multe fete, decât băieţi.
Printre proaspetele mămici se numără şi Elena Verejan, care a născut cel de-al doilea copil. Ea adus pe lume un voinic de 3 kilograme şi 800 de grame.
"Bine. Mulţumim Domnului, fără complicaţii. Când au început durerile nu mai conta că este opt sau nouă. Acum sunt fericită că o să avem în aşa zi specială dublă sărbătoare. Bucuroasă, foarte fericită că am primit aşa un cadou", a spus Elena Verejan, mamă.
Iar Ana Parabina a adus pe lume o fetiţă.
"Soarta m-a felicitat. Mi-a dăruit o fată, sunt foarte fericită. Emoţiile mă compleşesc, sunt după anestezie şi îmi este greu să vorbesc", a zis Ana Parabina, mamă.
Şi bunica a fost în culmea fericirii că şi-a văzut prima nepoţică în aşa zi specială.
"Este o fetiţă foarte mult aşteptată. Prinţesă, regină şi cea mai frumoasă din toată lumea. Ea mi-a oferit un cadou de preţ pentru întreaga viaţă. Mă mândresc foarte mult şi cu fiica mea, şi cu nepoţica", a zis Liubovi Vărari, bunică.

- O floare în schimbul unui zâmbet. Angajatele şi vizitatoarele Pieţei Centrale au primit în dar lalele (FOTOREPORT)
- FERICIRE pe chipul lor! Femeile care au trecut frontiera pe la Palanca și Aeroportul Chișinău au primit în dar FLORI şi DULCIURI (FOTO)
- Cum au petrecut femeile de la sate ziua de 8 martie
- 8 Martie la Casa Albă: Ce cadouri au primit femeile din familia Trump