NĂSCUŢI DE ZIUA MOLDOVEI. Câţi bebeluşi au venit pe lume chiar de Ziua Independenţei Republicii Moldova
S-au născut de Ziua Independenţei. Mai mulţi bebeluşi au venit pe lume în Capitală, chiar după miezul nopţii, într-o zi importantă pentru ţară. Până la primele ore ale dimineţii, la Spitalul Clinic Municipal Nr.1 s-au născut şapte copii, trei fetiţe şi patru băieţi. Potrivit medicilor, atât mămicile cât şi micuţii, se simt bine.
Mariana Pîrvu a adus pe lume primul şi cel mai voinic bebeluş dintre toţi - un băieţel cu o greutate de peste patru kilograme pe nume Vlăduţ. Femeia spune că de acum, 27 august, va fi sărbătoare dublă în familie.
"Era plănuit pentru altă dată, dar astăzi s-a hotărât să fie aşa. Noi, cu toată familia, ne bucurăm pentru asta. Vom sărbători dublu, în fiecare an. Sperăm să aibă un viitor frumos şi să aducă bine numai", a spus Mariana Pîrvu, mămică.
Tot în această noapte a venit pe lume şi Miroslava, cu o greutate de doua kilograme şi nouă sute de grame. Mama ei este la a patra naştere, iar acasă fetiţa e aşteptată de încă trei surori.
"A vrut să se nască de Ziua Independenţei. Eu sper că fetiţa mea va fi cea mai fericită. Noi am decis să-i punem numele Miroslava", a spus Ina Filipenco, mămică.
Şi alte mămici de la aceeaşi maternitate sunt bucuroase că au născut în această zi.
"Anul asta şi eu am 27 de ani, mama mea era cu burtică când a fost în centru, în Piaţă. Aşa că bebeluşul meu tot a vrut să vină şi el pe lume anume de ziua asta."
"Naşterea a decurs bine. Este al doilea copil. Acasă, am un băiat de 18 ani, iar acum am şi o fetiţă."
"Spitalul Clinic Municipal nr.1 mereu este în activitate şi în această zi, aici s-au născut şapte copii sănătoşi şi frumoşi. Mămicile, noi-născuţii se simt satisfăcător", a afirmat Liliana Spînu, medic obstetrician, Spitalul Clinic Municipal Nr.1.
Anul trecut, de Ziua Independenţei Moldovei, la Spitalul Clinic Municipal Nr.1 s-au născut 20 de copii.
- Vlad Plahotniuc de Ziua Independenţei Republicii Moldova: Astăzi noi suntem mai puternici ca stat decât ieri, iar Moldova îşi va continua drumul de dezvoltare
- Pavel Filip de ziua Independenţei Republicii Moldova: Dacă vom trage în direcţii diferite, nu vom reuşi, doar ÎMPREUNĂ, UNIŢI pe acelaşi drum
- James Pettit: SUA vor rămâne întotdeauna un partener de încredere pentru Moldova. Relaţia puternică va continua
- Andrian Candu de Ziua Independenţei Republicii Moldova: Bucuria de a trăi în independenţă nu se măsoară în număr, ci în liniştea în care trăim