Năstase evită să explice de ce nu a însoţit-o pe şefa sa, Maia Sandu, în cadrul vizitei oficiale de la Kiev
Vicepremierul Andrei Năstase evită să explice de ce nu a însoţit-o pe şefa sa, Maia Sandu, în cadrul vizitei oficiale de la Kiev.
Asta chiar dacă anterior, ministrul Afacerilor Interne a declarat că îşi doreşte să plece în Ucraina, iar votul său contra - Ucrainei şi pro - Rusia la APCE nu afectează relaţiile cu statul vecin.
"Iar eu voi merge şi repet acest lucru, acolo unde consider eu la momentul în care voi considera eu . Până în momentul de faţă, am fost în România, am fost în Germania şi voi urma agenda pe care mi-am stabilit-o", a spus ministrul de Interne, Andrei Năstase.
În data de 27 iunie, în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune, Andrei Năstase declara însă ferm şi aprig că va merge într-o vizită oficială în Ucraina.
”A spus domnul Popescu la televizor şi, probabil, aţi reţinut că va avea o vizită în Ucraina. Am stabilit cu domnia sa că va face demersurile necesare ca următoarea vizită pe care o va avea în Ucraina s-o facem împreună. Dânsul, pe dimensiunea relaţiilor internaţionale, eu pe dimensiunea relaţiilor interne. Vă spun, în premieră, am avut o comunicare foarte bună cu ministrul de Interne. Un vot eminamente politic dat la APCE nu poate să afecteze într-atât de mult relaţiile dintre cele două state aşa cum se speculează”, a spus ministrul de Interne, Andrei Năstase.
În urma deciziei APCE, ministrul de Externe de la Kiev, Pavlo Klimkin, a declarat că țara sa este dezamăgită și că nu mai are încredere în această structură pan-europeană. De asemenea, autoritățile de la Kiev au retras invitația pentru observatorii APCE la alegerile parlamentare care vor avea loc în 21 iulie în Ucraina și au anunțat că își suspendă participarea la Adunarea Parlamentară a COnsiliului Europei.
Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski i-a invitat pe Andrei Năstase și pe Vlad Batrîncea, precum și pe toți ceilalți delegați care au votat în favoarea Rusiei, să viziteze Donbassul. Vladimir Zelenski crede că doar aşa deputaţii de la APCE vor înţelege ce daune şi suferinţă a provocat Federaţia Rusă în Ucraina.
- Parlamentul a votat numirea a trei membri noi în CEC, exponenţi ai guvernării ACUM-PSRM
- Maia Sandu s-a întâlnit cu Angela Merkel la Berlin. La intonarea imnurilor, oficialii au stat pe scaune, deşi legea spune că asistenţa trebuie să stea în picioare
- Maia Sandu, deputat neafiliat. Asta este indicat pe site-ul Parlamentului (FOTO)