Năstase, la spital sau la închisoare. Medicii decid dacă fostul premier va fi transferat la Rahova
Medicii de la Spitalul Floreasca, care îl supraveghează pe Adrian Năstase, decid astăzi dacă fostul premier va fi tranferat la spitalul penitenciarului Rahova. Poliţia Capitalei le-a trimis vineri o scrisoare medicilor în care se cer detalii despre starea de sănătate a fostului premier, potrivit adevarul.ro, citat de rtv.net, Adrian Năstase a fost internat de urgenţă şi operat, după ce săptămâna trecută a încercat să se sinucidă.
Poliţia Capitalei a trimis vineri, la Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sănătate a fostului premier, pentru a se şti dacă acesta poate fi transferat la petinenciar, în vederea executării pedepsei de doi ani de închisoare.
O comisie specială, formată din medicii care îl supraveghează pe Adrian Năstase, vor stabili astăzi dacă fostul premier poate fi transferat la spitalul Penitenciarului Rahova sau, dimpotrivă, dacă va mai rămâne internat la Floreasca.
Din comisia care va decide dacă Adrian Năstase va fi sau nu transferat vor face parte medicii care s-au ocupat de fostul premier după internare, inclusiv cei din echipa care l-a operat, respectiv Şerban Brădişteanu şi Ioan Lascăr.
Managerul Spitalului Floreasca, Radu Macovei, a declarat luni pentru Mediafax că echipa medicală care va decide dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase permite transportul acestuia în Spitalul Penitenciar Rahova trebuie să prezinte un raport scris până la 10.00.
"Am înregistrat documentul Poliţiei Capitalei la ora 8.00, imediat ce s-a deschis Registratura. Am cerut echipei medicale ca până la ora 10.00 să prezinte un raport scris", a spus managerul unităţii sanitare.
Deocamdată, potrivit unor surse citate de România TV, medicii consideră că fostul premier Adrian Năstase nu poate fi transferat la Penitenciarul Rahova. La Spitalul Floreasca, Adrian Nastase este vizitat zilnic de familie.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Şerban Brădişteanu, fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie.
Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a acuzat încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la "negocierea" unui regim preferenţial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, şi cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.
"Am dubii serioase cu privire la faptul că Adrian Năstase este tratat şi primeşte diagnostic de la doctorul Brădişteanu (...) Faptul că diagnosticul îl pune doctorul Brădişteanu, care a fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie, nu-mi dă o stare de linişte cu privire la faptul că diagnosticul este unul corect", a spus Monica Macovei.
Ministrul de Interne, Ioan Rus, a vorbit miercuri seara cu Adrian Năstase în legătură cu ducerea sa în arest, iar din conversaţie şi-a dat seama că fostul premier intenţionează să se sinucidă.
Macovei a cerut demisia lui Ioan Rus, considerând că acesta a încălcat legea săvârşind un abuz.
Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii". Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.
Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, vineri, că, la dorinţa familiei lui Adrian Năstase, Spitalul Floreasca nu mai poate să furnizeze niciun fel de informaţie privind starea de sănătate a fostului premier Adrian Năstase.