Blocul ACUM nu va susţine un candidat PSRM la alegerile locale pentru funcţia de primar al Capitalei. Totodată, Ministerul de interne nu va ajunge pe mâna socialiştilor. Declaraţia a fost făcută de către liderul PPDA Andrei Năstase. Totodată, acesta a lăsat să se înţeleagă că a fost nevoit să facă o alianţă cu socialiştii.
"În spaţiul public au apărut tot felul de inepţii: Că Blocul ACUM va susţine candidatul PSRM, că Ministerul de interne ar trece după asta la PSRM. Este un fals, MAI nu va fi la PSRM, Blocul ACUM nu va susţine un candidat al PSRM.
Suntem diferiţi, iar faptul că din anumite considerente am ajuns să facem o majoritate cu PSRM nu înseamnă că vom avea candidaţi comuni", a declarat Năstase.
Recent, liderul formaţiunii "Partidul Nostru", Renato Usatîi, a declarat că Occidentul i-a cerut lui Igor Dodon să cedeze Ministerul Apărării Blocului ACUM. Usatîi nu exclude că în aceste condiţii, socialiştii îi vor ceda lui Andrei Năstase fucţia de primar al Capitalei, iar Pavel Voicu va fi numit Ministru de Interne.