Năstase vrea să lupte împotriva criminalităţii prin rugăciuni. Acesta a instalat la Ministerul de Interne un crucifix
Embed:
Ministrul de Interne, Andrei Năstase, vrea să lupte împotriva criminalităţii din ţară prin rugăciuni. Pe peretele din holul Ministerului a fost instalat un crucifix, iar demnitarul şi-a îndemnat colegii să se roage înainte de a intra în biroul său. Ceremonia de inaugurare a avut loc în prezenţa Mitropolitului Moldovei, Vladimir şi a mitropolitului Basarabiei, Petru.
"Crucea este simbolul nostru, este arma noastră împotriva diavolului, împotriva celor care fac rău", a spus Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir.
"Datoria nostră creştină este să începem lucrul nostru cu rugăciunea fie Tatăl Nostru", a menționat Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru.
Andrei Năstase, aşa cum ne-a obişnuit deja, şi-a citit discursul de pe foaie. Ministrul a încercat să-i convingă pe cei doi mitropoliți că instituţia pe care o conduce este una creştină. Ba mai mult, chiar s-a autointitulat ministru de la Dumnezeu.
"Mi-a fost hărăzit probabil de la Dumnezeu să o conduc o perioadă de timp", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase.
Doar că discursul lui Năstase a fost întrerupt de un grup de atei care protesta afară.
În opinia protestatarilor, ministerul trebuie să combată criminalitatea, dar nu să instaleze cruci. În context, ei l-au acuzat pe Andrei Năstase de populism.
"Ministerul şi ministrul în zi de duminică se ocupă de demagogii populiste, electorale şi face prozelitism religios, când ministerul e de stat, laic şi ar trebui să aibă grija drepturilor omului şi a legii. Andrei Năstase mă tem că se ocupă de chestii electorale, îşi face imagine acum", a spus activistul, Oleg Brega.
"Andrei Năstase este cu o minte de Evul Mediu, nu analizează sau manipulează societatea şi instalează crucifixuri în loc să se ocupe cu problemele ministerului", a menționat activistul, Vitalie Lisnic.
În replică, Năstase a spus că se va ruga.
"Pentru sufletele lor, pentru viaţa lor, ce să mai zic, cred că v-am răspuns", a spus Andrei Năstase.
Andrei Năstase a evitat să spună cât a costat crucifixul, dar a precizat că este o donaţie.