Naşterile "gratuite" la stat costă între 1.000 şi 3.000 de lei. Iată mărturiile unor proaspete mămici
Tot mai mulţi copii se nasc în maternităţile private din ţară. Pentru a fi internate în saloane de lux şi a beneficia de echipamente medicale moderne, viitoarele mămici sunt gata să scoată din buzunar şi o mie de euro. Majoritatea părinţilor sunt nevoiţi să meargă, însă, la spitalele de stat, unde achită taxe neoficiale.
Costurile pentru o naştere în centrele private încep de la 500 de euro şi pot ajunge şi până la o mie de euro. Cu toate acestea, reprezentanţii maternităţilor private spun că numărul pacienţilor s-a triplat în ultimii ani.
"În afară de salon individual, medic individual, asistent medical individual, echipamentul de monitorizare a fătului şi mamei este permanent disponibil", explică Ana Josan, directorul adjunct al unei instituţii private.
Totuşi, cei mai mulţi părinţi aleg să meargă la maternităţile de stat, unde sunt două sau trei paturi în saloane, iar un grup sanitar revine unui grup de cel puţin şase femei.
"Peţurile în centrele private sunt mai mari de zece ori decât în cele de stat. Toţi doresc ca micuţii să se nască sănătoşi", spune o femeie.
"Răsplătim medicul cu o cutie de bomboane, o şampanie, flori, iar bani în buzunar cât dă Dumnezeu", spune un părinte.
În spatele camerei de luat vederi, părinţii recunosc că scot din buzunar sume ce variază între 1.000 şi 3.000 de lei, pentru a le mulţumi mediciilor.
"Depinde de medic, de la 2.000 de lei la 200 de euro. Medicul decide cât să le dea asistentelor", spune o femeie.
"Până la 1.000 de lei", spune o altă femeie.
"Nu pot să neg că acest fenomen nu persistă. Nu salutăm intenţia de a le mulţumi medicilor", spune Iurie Dondiuc, directorul adjunct al Maternităţii numărul 1 din Chişinău.
Potrivit datelor statistice, în anul 2012, în Moldova s-au născut aproximativ 40 de mii de copii.