Natalia Cerches a ocupat locul 65 la maratonul feminin de la Jocurile Olimpice
Embed:
Natalia Cerches a terminat pe locul 65 maratonul feminin de la Jocurile Olimpice. Reprezentanta Moldovei a ajuns la finiş cu 14 minute mai târziu decât câştigătoarea cursei, Tiki Gelana din Etiopia.
Cerches a parcurs cei 42 de kilometri în două ore, 37 minute şi 13 secunde, reuşind să obţină cel mai bun rezultat din carieră. În total, la competiţie au participat 118 atlete, dintre care 11 au abandonat cursa. În afară de Tiki Gelana, pe podium au mai urcat Priscah Jeptoo din Kenya şi rusoaica Tatiana Petrova.
În proba masculină de maraton Moldova va fi reprezentată de doi sportivi. Iaroslav Muşinschi şi Roman Prodius vor intra în concurs pe 12 augus,t chiar în ziua închiderii oficiale a Jocurilor Olimpice.