Natalia Gavrilița: În anul 2022 îmi doresc, în primul rând, pace și stabilitate (VIDEO)
Premierul Natalia Gavrilița a adresat cetățenilor un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Șeful Executivului le-a urat moldovenilor pace și stabilitate.
„În anul 2022 îmi doresc, în primul rând, pace și stabilitate. În al doilea rând, să scăpăm de pandemie și să avem vreme bună. În al treilea rând, să reușim ce ne-am pus în gând și să băgăm hoții la închisoare, să confiscăm averile acumulate din furt și să continuăm relansarea economiei atrăgând talente, antreprenori, investiții, finanțare în Moldova.
Și îmi doresc ca aceste schimbări să fie în pas cu transformarea morală de care are nevoie țara noastră pentru a asigura un viitor mai bun noilor generații. Îmi doresc ca anul 2022 să fie bun cu noi, să fie un an în care să lucrăm, să învățăm, să ne bucurăm de cei dragi, să câștigăm mai mult, să cheltuim mai cumpătat, să investim în ceea ce dă roade și să avem încredere unii în alții.”, și-a exprimat speranța Natalia Gavrilița.