Natalia Gavrilița, interviu pentru CNN: Moldova este a doua cea mai afectată țară de război
Dacă acțiunile militare desfășurate de Rusia se vor extinde spre Odesa, vor exista și mai multe motive de îngrijorare pentru Moldova. Declarația a fost făcută de premierul Natalia Gavrilița, într-un interviu pentru postul american de televiziune CNN.
"Suntem îngrijoraţi, desigur, acesta este un risc, deocamdată este un scenariu ipotetic, dar dacă operaţiunile militare se deplasează mai departe spre sud-vestul Ucrainei şi spre Odesa, atunci sigur că suntem foarte îngrijoraţi, mai ales ţinând cont de faptul că sunt trupe pe teritoriul regiunii secesioniste Transnistria. Facem tot posibilul pentru a menţine pacea şi stabilitatea şi pentru a ne asigura că luptele nu escaladează", a declarat Gavrilița.
Premierul spune că situația este dificilă nu doar pentru Moldova, dar pentru orice stat mic.
"Dacă o ţară poate lansa un război pentru anexarea de teritorii, fără niciun respect faţă de ordinea internaţională, atunci, din acest punct de vedere, nu este nimeni în siguranţă şi cred că numeroase ţări sunt îngrijorate."
Șeful executivului de la Chişinău a reamintit că Republica Moldova este, după Ucraina, cea mai afectată țară de război.
"Într-adevăr, Moldova este cea mai afectată ţară dupa Ucraina. Din punct de vedere economic din cauza acestui război, avem deja o inflație foarte mare. Inflația în iunie a fost de 32 la sută. Continuăm să vedem o creştere a preţurilor la energie. Acestea au crescut de şase ori de la începutul mandatului actualului Guvern. Dar noi chiar sperăm că societatea noastră și poporul nostru este destul de rezistent să treacă peste aceste vremuri extrem de dificile", a mai spus premeirul.
Premierul Republicii Moldova a efectuat săptămâna trecută o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii unde s-a întâlni cu oficiali americani, reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional și ai sectorului privat.