Natalia Gavrilița: Preocuparea noastră primordială este prețul la gazele naturale și la energie
Preocuparea primordială a autorităților în aceste momente este prețul la gazele naturale și la energie. Despre aceasta a vorbit prim-ministrul țării, Natalia Gavrilita, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului. Recent, șeful cabinetului de miniștri a revenit din SUA, unde a avut mai multe întruniri oficiale, în cadrul cărora a fost abordată, inclusiv, securitatea energetică a Republicii Moldova.
„Am avut un șir de întruniri productive. Am discutat despre colaborarea cu SUA, în special punînd accentul pe problemele cu care se confruntă cetățenii noștri în această perioadă de criză. Am vrut să se înțeleagă că avem nevoie de asistență în accesarea resurselor energetice la un preț pe care ni-l putem permite. Avem nevoie de asistență financiară și de programe care pot să ne propulseze dezvoltarea.”, a spus șefa Executivului.
Cât despre prețul la gazele naturale, Natalia Gavrilița a menționat că Guvernul are anumite soluții, iar acestea urmează a fi aplicate prin programele pe care le pregătește cabinetul de miniștri.
Natalia Gavrilița a dat asigurări că Guvernul se axează, în prim plan, pe protecța consumatorilor, dar și pe eficientizarea resurselor.
„Prioritatea noastră cea mai mare e să vedem care sunt planurile noastre de contingență, de ce asistență avem nevoie pentru a ne sigra că oamenii vor avea acces la resurse energetice și vor fi în căldură în această iarnă. Și să pregătim și lemne, cărbune, păcură, generatoare. Deci, să fim pregătiți. Vedem că toată Europa se pregătește și noi trebuie să fim, cu atât mai mult, pregătiți pentru ceea ce va urma. Prioritatea imediată este să protejăm consumtorii, în special consumatorii vulnerabili, în al doilea rând - să eficientizăm utilizarea energiei de pe acum și, în al treilea rând, să diversificăm sursele de energie și cele de import.”, a declarat Gavrilița.