Natalie Portman, printre cele mai elegante prezenţe, la banchetul nominalizaţilor la Oscar
Actriţa Natalie Portman a participat, luni seară, la banchetul anual al nominalizaţilor la premiile Oscar, în cartierul Beverly Hills din Los Angeles, purtând la acest eveniment o elegantă rochie albastră, informează Mediafax cu referire la dailymail.co.uk.
Natalie Portman a fost nominalizată la Oscar la categoria "cea mai bună actriţă" pentru rolul din drama "Black Swan". Pentru acest rol, actriţa americană a fost deja recompensată în acest sezon cu un Glob de Aur şi cu premiul decernat de Sindicatul actorilor americani.
Amy Adams, nominalizată la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar" pentru rolul din drama "The Fighter", a purtat o rochie crem şi o pereche de pantofi aurii. La banchetul de luni seara a fost prezentă şi colega ei din distribuţia acestui film, Melissa Leo, care a decis să nu poarte rochie la această gală, ci pantaloni şi jachetă albă împreună cu o cămaşă turcoaz.
Cea mai tânără dintre actriţele nominalizate, prezentă la gala de luni, a fost Hailee Steinfeld, în vârstă de 14 ani, nominalizată la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar" pentru rolul din "Adevăratul curaj/ True Grit". Hailee Steinfeld a purtat o rochie neagră, simplă.
La eveniment a fost prezent şi Jeff Bridges, nominalizat la categoria "cel mai bun actor" pentru prestaţia sa din "True Grit". Actorul american a purtat un costum de culoare închisă şi a fost însoţit de soţia sa, Susan.
Nicole Kidman, nominalizată la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal" pentru rolul din "Rabbit Hole", a purtat o rochie de culoare stacojie, iar Helena Bonham Carter, nominalizată pentru evoluţia ei din "Discursul regelui/ The King's Speech", a renunţat pentru o seară la ţinutele extravagante şi a purtat o rochie simplă, neagră. Ea a fost însoţită de colegii din distribuţia acestui film, Geoffrey Rush şi Colin Firth.
Jennifer Lawrence s-a făcut remarcată în drama independentă "Winter's Bone" şi a fost nominalizată la Oscarul pentru rol principal. La acceaşi categorie va concura şi Annette Bening, nominalizată pentru a patra oară, graţie rolului din comedia "The Kid's Are All Right".
Filmul "Discursul regelui/ The King's Speech" a primit cele mai multe nominalizări la premiile Oscar 2011, lungmetrajul britanic fiind nominalizat la 12 categorii. În topul filmelor cu cele mai multe nominalizări la Oscar 2011 urmează "Adevăratul curaj/ True Grit", cu 10 nominalizări, şi "Reţeaua de socializare/ The Social Network" şi "Începutul/ Inception", cu câte opt nominalizări.
Cea de-a 83-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 27 februarie, la Kodak Theatre din Los Angeles.