Nate Adams a câştigat etapa a treia a Mondialului Red Bull X-Fighters
Americanul Nate Adams a câştigat a treia etapă a Campionatului Mondial Red Bull X-Fighters şi îşi păstrează poziţia de lider în clasament. Principalul său adversar, spaniolul Danel Torres, a terminat abia pe locul cinci în competiţia care a avut loc pe Stadionul Olimpic din Roma şi care a adunat zeci de mii de amatori ai sporturilor extreme.
A treia etapă a Campionatului Mondial Red Bull X-Fighters s-a desfăşurat la Roma. Cei mai buni 12 motociclişti s-au adunat pe Stadionul Olimpic, unde sportivii au creat un adevărat spectacol cu multă adrenalină, zburând până la 15 metri înălţime pe o distanţă de 30 de metri.
Motociclistul american Nate Adams a înregistrat şi de această dată cel mai bun rezultat şi a câştigat a doua etapă consecutiv în acest an. Norvegianul Andre Villa a terminat pe locul doi, iar podiumul a fost completat de australianul Josh Sheehan.
Spaniolul Daniel Torres a terminat abia pe locul cinci şi a căzut pe locul trei în clasamentul general, condus de Adams cu 265 de puncte după trei etape.
Următoarea etapă va avea loc în luna iulie la Madrid, cea de-a 5-a va fi găzduită de Polonia în august, ultima etapă urmând a se va desfăşura în septembrie, la Sudney, în Australia.