Naţionala Austriei se va duela în această seară cu selecționata Moldovei. ISTORICUL MECIURILOR
Adversara Moldovei din preliminariile Campionatului European, naţionala Austriei evoluează pe arena internaţională de mai mult de o sută de ani, însă a obţinut puţine succese.
Federaţia Austriacă de fotbal a fost fondată în 1904, iar peste 30 de ani naţionala a jucat în premieră la un Campionat Mondial, unde s-a clasat pe locul patru. Cel mai important succes, selecţionata Austriei l-a obţinut la Mondialul din 1954, când a câştigat medaliile de bronz.
Reprezentativa austriacă a evoluat la ultimul Mondial în 1998, însă nu a putut trece de faza grupelor. Austria are în palmares şi o participare la un Campionat European. În 2008, reprezentativa Austriei a evoluat la turneul final pe care l-a găzduit, însă nu a reuşit să treacă de grupe.
Austria şi Moldova s-au mai întâlnit până acum de trei ori. Primul meci oficial dintre cele două selecţionate s-a jucat în cadrul preliminariile Campionatului Euopean din 2004. Pe şapte septembrie 2002, la Viena, Austria s-a impus cu 2-0 în urma golurilor marcate de Andreas Herzog din penalty.
Returul a avut loc pe şapte iunie 2003, iar Moldova a reuşit să-şi ia revanşa, învingând cu 1-0, la Tiraspol. Singurul gol al meciului a fost marcat de Viorel Frunză, în repriza secundă.
A treia partidă a avut loc anul trecut, la Chişinău, în cadrul preliminariilor pentru Euro-2016. Naţionala noastră a pierdut cu 1-2, iar golul tricolorilor a fost marcat de Alexandru Dedov din penalty.
Cel de-al patrulea meci direct dintre Austria şi Moldova va avea loc sâmbătă, la Viena, cu începere de la ora 21 şi 45 de minute.
Partida va fi arbitrată de Aleksandar Stavrev, din Macedonia.
Acesta a mai oficiat un meci cu participarea echipelor moldoveneşti. În 2009, Stavrev a arbitrat partida dintre Sheriff şi Fenerbahce din grupele Ligii Europei. Atunci tiraspolenii au pierdut cu 0-1.