Naţionala Croaţiei are un nou antrenor
Naţionala Croaţiei are un nou antrenor înainte de barajul pentru Campionatul Mondial! Niko Kovac l-a înlocuit pe Igor Stimac, care şi-a prezentat demisia după ultima etapă din preliminarii. Noul selecţioner are ca obiectiv calificarea la turneul final din Brazilia.
Niko Kovac, în vârstă de 42 de ani, a fost numit selecţioner după o reuniune a federaţiei la care a participat şi preşedintele forului, Davor Suker. Cu 83 de selecţii în naţionala Croaţiei şi 15 goluri marcate ca jucător, Kovac a condus până acum naţionala de tineret.
Noul selecţioner, Niko Kovac a activat în calitate de antrenor la clubul austriac Red Bull Salzburg, acolo unde şi-a încheiat cariera de jucător. Acesta a mai evoluat la Bayer Leverkusen, Hertha Berlin şi Bayern Munchen.
Kovac l-a înlocuit pe Igor Stimac, care şi-a prezentat demisia după înfrângerea din meciul cu Scoţia, scor 0-2, din ultima etapă a preliminariilor.
Croaţia a terminat Grupa A pe locul secund şi va lupta la baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2014. Partidele de la baraj vor avea loc la 15 noiembrie şi respectiv 19 noiembrie.