Naţionala de futsal, gata de debut. "Tricolorii" vor juca în primul meci cu Ţara Galilor
Echipa noastră naţională de futsal își începe joi aventura în preliminariile Campionatului European din 2018.
"Tricolorii" vor juca în primul meci cu gazda mini-turneului de calificare, Ţara Galilor. A doua zi, vineri, reprezentativa țării noastre se va confrunta cu cea a Greciei, iar duminică va evolua împotriva naţionalei statului San Marino.
În faza a doua a preliminariilor se califică doar câştigătoarea grupei.
După mai mult de două luni de pregătiri, "tricolorii" susţin că echipa moldavă este gata să-şi atingă obiectivul.
În Ţara Galilor au făcut deplasarea 14 jucători, jumătate dintre care evoluează la cluburi de peste hotare.
Dacă "tricolorii" vor reuşi să ajungă în etapa următoare, atunci ei vor juca într-o grupă cu Spania, dublă campioană mondială şi campioană europeană în exerciţiu.
Selecţionata de futsal a Republicii Moldova încă n-a reușit vreodată să se califice la un turneu final de campionat continental sau mondial.