Naţionala de handbal a României a terminat pe locul 19 Campionatul Mondial
Naţionala de handbal a României a terminat pe locul 19 Campionatul Mondial din Suedia, după ce a învins la limita Tunisia, scor 30-29, în finala pentru locurile 19-20. Golul victoriei a fost marcat de Stamate cu două secunde înaintea finalului.
Naţionala de handbal masculin a Romaniei şi-a încheiat parcursul de la Campionatul Mondial din Suedia, obţinând o victorie cu 30-29 în faţa Tunisiei, care o plasează pe locul 19, mai slab decât la ediţia precedentă.
Nici acest succes nu a venit uşor, aşa cum se anticipa, pentru că elevii lui Vasile Stângă au tremurat în final, câştigând graţie unul gol marcat de Stamate cu două secunde înainte de final!
Cei mai buni marcatori ai tricolorilor au fost Florea şi Stamate cu câte opt goluri şi Toma cu şase reuşite, în timp ce tunisienii i-au avut ca principali marcatori pe Hedoui 9 goluri, Tej 6 şi Touati 4.
Bilanţul României la Mondialul din Suedia este de trei victorii şi patru înfrângeri, după cum urmează: 21-27 cu Croaţia, 30-39 cu Danemarca, 14-15 cu Algeria, 29-14 cu Australia, 38-28 cu Serbia, în grupa C, respectiv 33-38, cu Slovacia şi 30-29, cu Tunisia, pentru clasarea finală.