Naţionala de handbal masculin a Franţei, în vizită la Francois Hollande: Este o onoare
Naţionala de handbal masculin a Franţei, proaspăta campioană mondială, a fost primită de preşedintele ţării, Francois Hollande.
Jucătorii francezi au sosit la recepţia de la palatul prezidenţial îmbrăcaţi la patru ace. Aceştia i-au prezentat trofeul lui Hollande.
"Ați câștigat pentru a șasea oară titlul mondial. Putea să vă plictisiţi şi să-i lăsaţi pe alţii să câştige. Ar fi trebuit să se întâmple acest lucru la Jocurile Olimpice. Acum aţi fost favoriţi şi nicodată nu e uşor să fii în această postură. Aţi luat în serios această competiţie cu devotament", a menţionat preşedintele Franţei.
Selecţionerul Franţei, Didier Dinart a luat cuvântul şi a vrut să remarce valoarea echipei sale:
"Este o plăcere, este o onoare să ne întoarcem la palatul Elysee. Acest lucru s-a întâmplat, deoarece am reuşit să câştigăm ceva. Mai mult decât atât, am cucerit titlu, fiind ţară organizatoare, am câştigat în Franţa. Asta e ceva special".
Naţionala Franţei a devenit campioană mondială pentru a şasea oară după ce a învins în finală Norvegia cu scorul de 33-26.
Vedeta selecţionatei Franţei, Nikola Karabatic a fost desemnat cel mai bun jucător al Mondialului.