Naţionala Moldovei a coborât 34 de poziţii în clasamentul FIFA
Cădere catastrofală pentru naţionala Moldovei în clasamentul FIFA! Selecţionata antrenată de Gabi Balint a coborât 34 de poziţii şi se află pe locul 122, mai jos decât Namibia, Luxemburg sau Guyana. Spania a revenit pe primul loc, care timp de o lună a fost ocupat de Olanda.
Naţionala Moldovei a coborât 34 de poziţii în clasamentul FIFA, până pe locul 122, după ce a pierdut cele două meciuri disputate în luna septembrie din Preliminariile EURO 2012, jucate cu Finlanda şi Ungaria. Moldova este întrecută în clasament de naţionale precum Grenada, Namibia, Liechtenstein, Guyana, Luxembourg sau Suriname.
"E ruşinos, e foarte ruşinos, şi îmi pare rău că s-a întâmplat acest lucru anume acum când sunt eu la cârma echipei. Dar trebuie să ţinem cont de adversarii cu care am jucat în acest an, pentru că a fost o mare diferenţă de valoare între noi şi adversarii noştri", a subliniat selecționerul Moldovei, Gabi Balint.
Impresarul FIFA, Petru Efros consideră că problema are rădăcini mult mai adânci.
"Nu funcţionează corect sistemul de jos, adica de la juniorat la U-21. Asta-i problema cea mai mare de aici nu vin jucători la lotul naţional", a menționat Efros
Cea mai joasă poziţie a naţionalei Moldovei a fost înregistrată în luna mai 1994, locul 149. Spania a revenit pe prima poziţia în clasament, în timp ce următoarea adversară a Moldovei din Preliminariile EURO-2012, Olanda a căzut pe doi.