Naţionala Moldovei a încheiat la egalitate meciul amical cu Canada
Naţionala Moldovei a încheiat la egalitate meciul amical cu Canada! Partida care s-a jucat în oraşul austriac, Mauer bei Amstetten s-a terminat cu scorul de 1-1.
Ambele goluri au fost marcate în prima repriză. Moldova a deschis scorul după doar şapte minute de joc, prin Eugen Sidorenco. Fotbalistul a marcat al şaptelea său gol pentru prima reprezentativă.
Canadienii au egalat peste doar două minute, după golul marcat de atacantul Tosaint Ricketts, acesta profitând de o ieşire neinspirată a portarului moldovean, Ilie Cebanu.
Cele două formaţii nu au mai reuşit să înscrie, iar partida s-a încheiat nedecis. Naţionala noastră a rămas astfel neînvinsă în amicalele din această lună.
Sâmbătă, "tricolorii" au învins Arabia Saudită cu scorul de 4-0. Moldova va juca următorul amical pe şapte iunie, împotriva selecţionatei Camerunului. Partida dintre Moldova şi participanta Campionatului Mondial din acest an este programată la Yaounde.