Naţionala Moldovei a pierdut al treilea meci consecutiv în Emiratele Arabe Unite
Selecţionata Moldovei a pierdut şi cel de-al treilea meci amical, jucat în Emiratele Arabe Unite! Echipa antrenată de Ion Caras a fost învinsă de Polonia cu scorul de 1-0 pe stadionul Zayed Sports City din Abu Dhabi.
Singurul gol al meciului a fost marcat în minutul 10, de experimentatul atacant al formaţiei Wisla Cracovia, Pavel Brozek. Polonia, care a evoluat cu jucători din campionatul intern, a putut învinge cu un scor mai mare, însă naţionala noastră a fost salvată în mai multe rânduri de portarul Ilie Cebanu.
Selecţionerul Ion Caras nu a putut conta în acest meci pe Alexandru Gaţcan, Igor Picuşciac și Henrique Luvannor, care au revenit la cluburile lor înainte de amicalul cu Polonia.
Naţionala Moldovei a pierdut primele două amicale cu acelaşi scor de 1-2 în faţa Norvegiei şi Suediei. Selecţionata noastră are programat următorul meci amical pe cinci martie. Atunci tricolorii vor juca în deplasare cu Andorra.