Naţionala Moldovei la rugby a învins Cehia
Naţionala Moldovei la rugby a învins Cehia cu 24-16, într-un meci jucat la Chişinău în cadrul Cupei Naţiunilor Europene. "Aşteptăm meciul cu Germania, ca să le arătăm cine este Moldova", a declarat marcatorul celui mai spectaculos eseu al partidei, Gheorghe Voloşciuc. După această victorie, Moldova a urcat pe locul 3 în Grupa B-1 din care face parte.
Deşi a fost un meci echilibrat, avantajul pe tabelă a fost de partea gazdelor pe parcursul întregei partide. În prima parte a meciului, moldovenii au reuşit două eseuri, în timp ce oaspeţi doar unul.
Repriza a doua a început cu scorul de 12:8. Chiar în primele minute de la reluare, Gheorghe Voloşciuc a reuşit un eseu spectaculos, după ce a evitat o mulţime de jucători cehi.
Spre finalul meciului, când cehii reduseseră la minimum diferenţa de pe tabelă, 16:17, tricolorii au reuşit un nou eseu prin Oleg Prepeliţă şi l-au şi trasnformat. A fost stabilit astfel scorul final: 24:16 pentru Moldova.
După această victorie, Moldova a acumulat 10 puncte în Grupa B-1 din cadrul Cupei Naţiunilor Europene şi a urcat pe locul trei în spatele Belgiei şi Cehiei.