Naţionala Moldovei se confruntă cu mari probleme de lot înainte de meciul cu Rusia
Problemele de lot pentru naţionala Moldovei continuă. Pe lângă Alexandru Epureanu, Artur Ioniţă, Alexandru Gaţcan şi Victor Golovatenco, în partida cu Rusia, pentru Moldova nu va putea evolua nici Alexandru Dedov. Totodată, evoluţia lui Igor Armaş în acest meci este sub semnul întrebării.
Alexandru Dedov s-a accidentat şi a părăsit deja cantonamentul selecţionatei. Jucătorul formaţiei ASA Târgu Mureş a fost înlocuit cu atacantul lui Petrocub Hânceşti, Roman Şumchin.
"Vom avea probleme de lot. Mai avem suspendaţi, plus 5-6 jucători de la Milsami, accidentaţi. Avem ceva probleme, însă eu cred că fiecare jucător care a venit la naţională trebuie să-şi dea seama că vor juca la cel mai înalt nviel. Nu au venit doar să fie prezenţi la selecţionata Moldovei", a declarat antrenorul naţionalei Moldovei Ştefan Stoica.
"Mă pregăteam de un antrenament cu echipa de club, un antrenament de restabilire după meciul cu Speranţa. Nu m-am aşteptat, dar pe la 17:00 m-a sunat antrenorul şi mi-a spus că la 18:00 e antrenamentul naţionalei şi trebuie să reuşesc. M-am pornit şi am reuşit la antrenament", a spus atacantul Roman Şumchin.
Pe lângă Dedov, în partida cu Rusia nu vor putea juca Alexandru Gaţcan şi Victor Golovatenco, care sunt suspendaţi, iar Alexandru Epureanu şi Artur Ioniţă sunt accidentaţi de mai mult timp. Un alt fundaş de bază al naţionalei, Igor Armaş s-a îmbolnăvit şi nu se ştie dacă se va juca în partida cu ruşii.
"Acum mă simt mai bine, deja mă antrenez împreună cu toţi. Echipa Rusiei a progresat după ultimele două meciuri. Acum arată un fotbal foarte bun. Noi suntem pregătiţi să luptăm cu ei", a spus Armaş.
Chiar şi cu aceste mari probleme de lot, tricolorii sunt optimişti. Ei promit că vor lupta din toate puterile în partida cu Rusia.
"Vrem să facem o figură frumoasă. Nu vrem să jucăm doar aşa ca să fim la număr. Noi o să luptăm. Toate echipele mele luptă. Cine nu luptă stă afară. Nu accept ca un jucător să nu-şi facă meseria de fotbalist", a spus tehnicianul.
"Atmosfera este una interesantă. Un antrenor nou, o motivaţie nouă. Toţi vor să demonstreze că merită să fie convocaţi şi în continuare la naţională pentru următoarea campanie preliminară. Totul este bine înainte de aceste două meciuri oficiale", a opinat mijlocaşul Eugeniu Cebotaru.
Fundaşul Maxim Potârniche: "Vom lupta cu capul sus, chiar dacă nu vom obţine un rezultat pozitiv, cel puţin să nu ne fie ruşine de jocul prestat. Vrem să lăsăm suporterii satisfăcuţi."
Din cei 23 de jucători din lotul Moldovei, şapte deţin şi cetăţenia Federaţiei Rusiei. Aceştia sunt Ilie Cebanu, Alexei Koşelev, Igor Armaş, Victor Golovatenco, Alexandru Gaţcan, Eugen Cebotaru şi Alexandru Antoniuc.
Moldova şi Rusia se vor duela pentru a treia oară. Cele două reprezentative s-au întâlnit prima dată în 2000, într-un amical la Chişinău, iar atunci oaspeţii s-au impus cu 1-0. Anul trecut, la Moscova, Rusia şi Moldova au încheiat la egalitate meciul din preliminariile EURO-2016, scor 1-1.
Partida de vineri va începe la ora 21:45, pe stadionul Zimbru. Toate biletele au fost vândute în doar două zile. Naţionala Rusiei va ajunge la Chişinău miercuri seara, iar joi are programat antrenamentul oficial.
La trei zile după partida cu Rusia, naţionala Moldovei va juca împotriva Suediei, în deplasare, în ultimul meci din această campanie preliminară.