Naţionala SUA a învins Rusia la turneul de hochei de la Soci
Rusia a fost învinsă de SUA în cel mai aşteptat meci de la turneul de hochei de la Olimpiadă. Ovecikin şi compania au pierdut cu 2-3, în a doua etapă a fazei grupelor.
Ruşii au deschis scorul la începutul perioadei a doua, prin Pavel Datsiuk, iar americanii au egalat prin Cam Fowler. În ultima parte a meciului, Joe Pavelski a dus naţionala SUA în avantaj, iar Rusia a restabilit egalitatea prin acelaşi Datsiuk.
Cu patru minute înainte de final, Fiodor Tiutin a marcat pentru Rusia, însă golul a fost anulat din cauza că poarta nu era fixată corect în momentul şutului. În prelungiri, niciuna din echipe nu a reuşit să marcheze, iar câştigătoarea s-a decis la loviturile de departajare. A opta serie a fost decisivă, în care T.J.
Oshea a marcat, iar Ilia Kovalciuk a ratat. Americanii conduc clasamentul Grupei A, cu cinci puncte, iar Rusia, se află pe doi, cu patru puncte.