Naționala Ucrainei a remizat cu reprezentativa Franței. Partida s-a terminat cu scorul de 1-1, iar ucrainenii au marcat primii
Embed:
Naționala Ucrainei a remizat cu reprezentativa Franței în preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Partida de la Kiev s-a terminat cu scorul de 1-1, iar ucrainenii au fost cei care au marcat primii.
Fotbalistul echipei Dinamo Kiev, Mikola Șaparenko, a înscris la finalul primei reprize cu un șut de la marginea careului, direct în vinclul porții apărate Hugo Lloris.
Franța a egalat imediat după pauză prin Anthony Martial. "Cocoșii galici" nu reușesc să se impună în al doilea meci consecutiv în preliminarii, iar Ucraina a obținut a cincea remiză la rând în aceste calificări.
Într-o altă partidă jucată aseară, reprezentativa Țărilor de Jos s-a impus fără drept de apel în fața naționalei Muntenegrului cu scorul de 4-0. Pentru gazde au marcat Memphis Depay de două ori, Georginio Wijnaldum și Cody Gakpo.
Selecționata Croației s-a impus la limită în fața Slovaciei cu scorul de 1-0. Golul victoriei a fost marcat de Marcelo Brozovic în repriza secundă. Tot ieri, Rusia a dispus de Cipru cu 2-0.