Naţionalele de fotbal ale Marocului şi ale Croaţiei au terminat la egalitate, în primul meci din grupa F
Embed:
canal tv
Naţionalele de fotbal ale Marocului şi ale Croaţiei au terminat la egalitate, scor 0-0, în primul meci din grupa F al celor două reprezentative la turneul final din acest an. Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părţi, însă niciuna dintre cele două reprezentative nu a putut "sparge gheața".
În actul secund, vicecampioana mondială a fost cea care a pus stăpânire pe joc, însă trupa antrenată de Zlatko Dalić nu a reuşit să găsească drumul spre un gol. Croaţii au fost foarte aproape de a înscrie în minutul 52, atunci când mingea trimisă de Dejan Lovren, în careu, a fost respinsă de pe linia porţii de fundaşii adverşi.
Acesta este al treilea meci care se încheie fără gol marcat la turneul final din Qatar, după partidele Danemarca - Tunisia şi Polonia - Mexic.