NATO a adoptat un tratat de interzicere a armelor nucleare
Un tratat de interzicere a armelor nucleare a fost adoptat vineri de ONU, dar puterile nucleare au refuzat să participe la acest demers, limitând de facto domeniul de aplicare a textului tratatului în contextul în care Coreea de Nord şi-a accelerat programul de înarmare, scrie antena3.ro.
Tratatul a fost adoptat cu 122 de voturi pentru, un vot împotrivă - Olanda, ţară membră NATO - şi o abţinere.
Susţinătorii tratatului văd în acesta o realizare istorică, dar statele nucleare îl consideră nerealist, apreciind că nu va exista niciun impact asupra reducerii stocului mondial actual de aproximativ 15.000 de focoase nucleare.
Tratatul, care prevede o interzicere totală a dezvoltării, stocării şi ameninţării utilizării armelor nucleare, nu se va aplica decât în cazul statelor semnatare.
Documentul va fi deschis spre ratificare începând din 20 septembrie şi va intra în vigoare după semnarea sa de către 50 de ţări.
Partizanii acestei înţelegeri speră că tratatul va accentua presiunea asupra statelor care deţin arme nucleare pentru ca acestea să acorde mai multă atenţie dezarmării.
- Unite în faţa pericolului: 123 de țări vor lansa negocieri pentru un tratat împotriva armelor nucleare
- Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa: Armata NATO poate ține frâu ambițiilor Rusiei
- AVERTISMENT: Coreea de Nord ameninţă cu război nuclear în cazul unui atac al Statelor Unite
- Coreea de Nord ar putea distruge întreaga lume cu doar trei bombe termonucleare
- AMNISTIE la armele ilegale în Australia. Deţinătorii trebuie să le predea sau vor primi AMENZI USTURĂTOARE
- Preşedintele francez a urcat la bordul unui submarin nuclear, la 300 de km de larg